Perioada comunista

După cel de-al doilea război mondial, mulţi etnici rromi sunt folosiţi de către regimul comunist pentru consolidarea puterii populare, dar odată cu schimbarea politicii de stat, de la începutul anilor 60, şi continuată apoi de Nicolae Ceauşescu, tot mai mulţi vor deveni victime ale politicii oficiale de omogenizare etnică. Sub pretextul sprijinirii modelului unic al omului nou, socialist, se încearcă aplicarea conceptului de „uniformizare socială” care justifica astfel politica de asimilare forţată dusă de regimul comunist, îndeosebi faţă de rrormi. Din această perspectivă, rromii erau percepuţi ca elemente alogene ce trebuiau a fi românizate, în condiţiile în care identitatea acestora era asimilată unei culturi a sărăciei şi a subdezvoltării.

Oficial, rromii nici nu existau, specificitatea lor fiind asociată unui statut inferior. Ei munceau în condiţii mizere, având îndeosebi munci sub-calificate. Până la căderea regimului comunist, aproape jumătate dintre muncitorii rromi erau angajaţi în agricultură, în cooperativele agricole şi în fermele de stat. Comerţul le este oficial interzis, iar activităţile practice tradiţionale le desfăşoară la limita legalităţii. Mulţi dintre ei cad atunci sub incidenţa decretului 153/1970, care pedepsea cu închisoare şi muncă forţată „parazitismul social”, „anarhismul” şi orice alt „comportament deviant”.

Guvernul comunist încearcă totodată să „românizeze” habitatul rromilor, prin sedentarizare şi măsuri de eliminare a nomadismului. Odată cu politica de sistematizare forţată a satelor, romii sunt mutaţi în imobile de la marginea oraşelor (ori în casele saşilor, cum s-a întâmplat în Transilvania), unde condiţiile de viaţă nu erau cu mult mai bune, iar în plus ei se adaptează foarte greu cu noul mod de viaţă.

Politica aceasta de integrare se serveşte şi de învăţământ, dar deşi şcoala devine obligatorie pentru toţi, incidenţa analfabetismului în rândul comunităţilor de rromi rămâne ridicată. Asta deoarece multe familii sunt prea sărace ca să-şi permită să trimită copiii la şcoală (preferând să-i pună la muncă de la vârste mici) sau pentru că numeroşi copii rromi nu ştiu altă limbă decât cea maternă şi de aceea au dificultăţi în sistemul educaţional.

În ciuda politicii oficiale de integrare – mulţi rromi continuau să se afle pe treapta cea mai de jos a scării sociale. La sfârşitul anului 1989, majoritatea continua să creadă că rromii au beneficiat de aceleaşi drepturi ca şi restul populaţiei, dar că nu au vrut să le folosească şi de aceea „refuză” să muncească, să respecte curăţenia, să meargă la şcoală etc